Numărul angajaţilor din actualele consilii judeţene nu va scădea odată cu regionalizarea, ci, dimpotrivă, întrucât aceste unităţi administrativ-teritoriale vor avea competenţe mult sporite, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

„Consiliile judeţene vor avea mai multe competenţe şi mai multe atribuţii prin descentralizare, doar dacă vreun consiliu judeţean ar dori să-şi reducă organigrama, dar nu se pune problema ca procesul de regionalizare să ducă la o reducere de personal din aceste instituţii”, a spus ministrul Dragnea.

Vicepremierul a subliniat că vom putea vorbi despre o Românie regionalizată la finele lui 2013, iar o Românie descentralizată, la finele lui 2014, până la jumătatea lui 2015, iar cetăţenii vor putea resimţi beneficiile regionalizării din a doua jumătate a anului viitor pentru că modul în care vor fi alocaţi banii va da posibilitatea mult mai multor localităţi rurale şi urbane să se califice la proiecte prin care vor putea primi bani.

„Sunt tot mai mulţi cetăţeni care au înţeles că trebuie făcută regionalizarea şi am trecut la nivelul următor de discuţii, care privesc forma sau competenţele regiunii şi am depăşit temerile că se rupe statul român. Acest lucru este foarte bun”, a adăugat Dragnea.