Publicaţia franceză Le Monde dedică în ediţia sa de miercuri un articol elogios Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, material care face parte dintr-o serie intitulată „Improbables musées” („Muzee improbabile”).
Seria de articole „Improbables musées” a cotidianului Le Monde are ca scop prezentarea a 12 instituţii de gen europene marcate de originalitate. Articolul dedicat Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti este al doilea din această serie, fiind precedat de unul despre Le Palais Bénédictine din Fécamp, Franţa. Următorul articol prezintă muzeul dedicat umoristului Alphonse Allais, din Honfleur, Franţa.
Autorul articolului despre Muzeul Ţăranului, Jean-Jacques Larrochelle, scrie că, pentru unii, numele muzeului – „un spaţiu al memoriei riguros şi derutant” – poate provoca zâmbete. „Străinii ne întreabă frecvent de ce s-a ales acest nume”, spunea etnologul român Irina Nicolau (1946 – 2002), care a participat la crearea Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, citată de jurnalistul francez, ce precizează că termenul „ţăran” poate suna „peiorativ, limitativ, anacronic”.
Jurnalistul francez mai menţionează că, în timpul unei conferinţe care a avut loc în octombrie 2012, la Cité de l’architecture et du patrimoine din Paris, istoricul de artă Jean-François Chevrier a plasat această instituţie în „panteonul reuşitelor muzeografice”, alături de cea a lui Carlo Scarpa la Museo civico di Castelvecchio din Verona (Italia) şi de cea a Linei Bo Bardi la Muzeul de artă din Sao Paulo (Brazilia). El mai spune şi că, în 1996, Muzeul Ţăranului Român a obţinut titlul de European Museum of the Year Award.
În acelaşi articol, jurnalistul francez face o scurtă prezentare istorică a muzeului, vorbind şi despre patrimoniul acestuia şi despre clădirea care îl găzduieşte. El vorbeşte despre modul de expunere a obiectelor găzduite de muzeu – veşminte, unelte, obiecte de cult, covoare, cruci, vase, icoane, ceasuri, vitrine etc. – care formează o colecţie eclectică.
„Recurgerea, uneori, la construcţii sumare, fragile sau brute, seamănă mai mult cu instalaţiile artistice efemere decât cu expunerea pe temen lung. Pentru a înţelege sensul acestui ansamblu riguros şi derutant, nu e nevoie de prea multe explicaţii, decât în scurte prezentări, unele prinse cu cuie sau lipite chiar pe perete”, scrie Larrochelle, vorbind despre „un stil voluntar şi naiv, care aminteşte de latura rudimentară a vieţii ţărăneşti”.
