Situația macroeconomică a României este cea mai bună din Europa Centrală, iar țara noastră a îndeplinit 10 dintre cele 11 criterii de convergență la UE, a declarat miercuri Valentin Lazea, economist-șef al BNR, în cadrul unui forum de afaceri.

Macroeconomic, România sta foarte bine. România îndeplinește 10 din cele 11 criterii de convergență la UE. Cel care a rămas sunt investițiile nete internaționale, criteriu pe care de altfel nicio țară nu îl îndeplinește. Stăm cel mai bine din Europa Centrală, stăm mai bine decât Lituania și mai bine decât Suedia chiar„, a spus Lazea, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, o problemă care trebuie rezolvată este modul cum firmele au acces la credite bancare.

Sunt de acord că noi, băncile, trebuie să facem mai mult pentru a credita firmele, dar problema este că firmele românești sunt sub capitalizate„, a continuat Lazea.

El a explicat că firmele românești au datorii foarte mari în raport cu capitalul propriu.

E o problemă crucială, care trebuie rezolvată. Băncile și-au majorat substanțial capitalul și la fel ar trebui să facă și firmele„, a conchis oficialul BNR.