Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis se declară împotriva uninominalului pur propus de Partidul Social Democrat şi susţine modelul german, cu un vot uninominal mixt, în calitate de primar şi membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).

„Nu îmi place ideea, mie personal. Nu sunt adeptul uninominalului pur, dar evident vor exista discuţii în USL, vor exista discuţii mai ample şi se va lua o hotărâre. Deci, acest răspuns nu implică PNL, este părerea mea de primar”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Klaus Iohannis.

Primarul sibian a criticat uninominalul pur şi actualul sistem de vot pentru Parlament, spunând că acum avem „un mega-Parlament, care nu este mai eficient decât cel de dinainte”.

„Alegerile parlamentare trebuie să asigure într-o măsură rezonabilă proporţionalitatea reprezentării. Uninominalul pur, după părerea mea, nu garantează acest lucru. Nici măcar un uninominal aşa cum este acum nu garantează acest lucru în cadrul unui număr prestabilit de parlamentari. Şi rezultatul îl ştim cu toţii, un mega-parlament, care cu siguranţă nu este mai eficient decât cel de dinainte, ca să nu formulez altfel”, a explicat Klaus Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL, membru al FDGR, formaţiune pe care a condus-o până în acest an, crede că varianta de vot cea mai corectă ar fi cea nemţească, cea a uninominalului mixt.