Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că Traian Băsescu se agaţă de fotoliul de preşedinte, social-democratul criticând declaraţia acestuia conform căreia mandatul de la Cotroceni ar trebui prelungit cu două luni, perioadă în care a fost suspendat din funcţie în vara anului 2012.

„După ce a arătat că nu are niciun fel de demnitate, acceptând anul trecut să revină în funcţia de preşedinte la masa verde cu aproape 90% dintre voturi împotriva sa, acum vrea înapoi lunile de mandat în care a fost suspendat. Nu-i ajung cei 10 ani în care i-a sfidat şi batjocorit pe români. Mai vrea să-şi prelungească mandatul cu două luni, să fie sigur că nu mai există vreun român care să nu fie sătul de scandalul, ura şi conflictul pe care le-a sădit în societatea noastră. Traian Băsescu şi-a încheiat de mult cariera politică, însă nu vrea să înţeleagă că românii nu îl mai vor. Este sfidător şi jenant modul în care încearcă să se agaţe de fotoliul de preşedinte”, a afirmat Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat.

Potrivit acestuia, nu Traian Băsescu este cel care ar trebui să-şi ceară lunile de mandat înapoi.

„Românii sunt cei îndreptăţiţi şi să-şi dorească înapoi anii pe care i-au îndurat cu Băsescu în funcţia de preşedinte”, a mai spus Cătălin Ivan.