Ion Caramitru, Mircea Mureşan, Elisabeta Bostan şi Eugenia Bosînceanu au primit, luni seară, la Ateneul Român din Bucureşti, premiul pentru excelenţă în cinematografie din partea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), la gala care a marcat 50 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.

Sala Ateneului Român a devenit neîncăpătoare, luni seară, pentru invitaţi, dar şi pentru cineaştii români, care au fost premiaţi de UCIN pentru ideile şi munca lor, ce s-a transformat în capodopere cinematografice.

Gala organizată de Uniunea Cineaştilor din România şi ale cărei gazde au fost Alexandra Velniciuc şi tatăl acesteia, Ştefan Velniciuc, a început cu proiecţia unui documentar realizat de Vlad Leu, care urmăreşte traseul UCIN.

Actorul şi regizorul Ion Caramitru a fost primul căruia i-a fost înmânat premiul de excelenţă din partea UCIN. Directorul Teatrului Naţional Bucureşti a declarat că cinematografia română se confruntă cu o situaţie grea, apreciind că nu ştie în ce măsură „drepturile cineaştilor mai pot fi apărate aşa cum s-a reuşit până la un anumit punct”. „Cu cât suntem mai puţini, cu atât suntem mai puternici. În sistemul profesionist al uniunilor de creatori funcţionează, după calculele noastre, vreo 12.000 de artişti. (…) Ne adunăm de fiecare dată când putem pentru a aduce din nou în faţă interesele noastre profesionale şi drepturile noastre, care sunt cele care se deduc din arta pe care o facem. Nu prea suntem luaţi în seamă. Parcă despre cultură se vorbeşte mai puţin ca oricând”, a declarat Ion Caramitru, pe scena Ateneului Român, după ce i-a fost înmânat premiul.

Premiul de excelenţă i-a fost acordat şi regizoarei Elisabeta Bostan. „Este un moment extraordinar. (…) Cu toţii am luptat ca să arătăm că ţara noastră este frumoasă, nu se poate ca în momentul acesta să abdicăm”, a spus regizoarea.

De asemenea, premiul de excelenţă i-a fost acordat regizorului Mircea Mureşan, care, printr-un gest atât de natural, a sărutat trofeul primit şi a spus că unica sa casă a fost cinematografia. „Mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă mulţumesc. (…) Din cei mulţi ani pe care îi am, vreo 75 au fost doar cinematografie”, a completat cineastul în vârstă de 84 de ani.

Cel de-al patrulea premiu de excelenţă i-a fost înmânat fostului preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România Constantin Pivniceru.

UCIN a acordat premiul onorific şi actriţelor Ioana Bulcă, Luminiţa Gheorghiu, Mariana Mihuţ, Dorina Lazăr, Tora Vasilescu şi Carmen Galin. De asemenea, premiul le-a fost oferit lui Mircea Bunescu, Marin Moraru, Victor Rebenciuc, Ion Besoiu, Dan Nuţu, dar şi lui Gheorghe Bălăşoiu, Nelly Merola, Ioana Corciova şi Ştefan Antonescu.