România este decisă să rămână un susținător ferm al aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, să susțină reformele necesare acestui obiectiv și să fie puternic implicată în mobilizarea solidarității europene, atunci când e necesar, pentru depășirea dificultăților și menținerea cursului european al acestui stat, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Parcursul european al Republicii Moldova depinde de voința politică de la Chișinău, de funcționarea statului de drept și de aplicarea reformelor, a precizat șeful statului, la reuniunea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.

El a urat succes noului Guvern de la Chișinău în îndeplinirea reformelor care asigură parcursul european al Republicii Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, miercuri, programul de activitate al Guvernului și lista Cabinetului de miniștri în frunte cu premierul Pavel Filip.