Pentru România, ca ţară de origine latină, dezvoltarea unui parteneriat biregional UE-America Latină şi Caraibe prezintă un interes deosebit, a declarat miercuri, președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de participarea la summitul UE-CELAC.

Voi participa astăzi şi mâine la Summitul UE-Comunitatea statelor latino-americane. Este al şaptelea summit al UE cu ţările Americii Latine şi al doilea în format care include şi zona Caraibelor. Mizele acestui summit sunt o relaţie interregională revigorată, o agendă comună actualizată şi stabilirea unor poziţii convergente în probleme globale. Summitul de la Bruxelles este important din mai multe punct de vedere. Pe de o parte, America Latină şi Caraibe reprezintă o regiune stabilă din punct de vedere politic, iar pe de altă parte este un contributor net la creşterea economică globală. Summitul va face o evaluare a stadiului actual al Parteneriatului UE-America Latină şi Caraibe. Avem în vedere adoptarea unui plan de acţiune, care să concretizeze acest pateneriat şi să-l facă funcţional şi eficient”, a spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că la finanul summit-ului vor fi adoptate de asemenea o declaraţie politică şi o declaraţie privind dialogul şi cooperarea sectorială, în care vor fi precizate obiectivele pentru UE şi statele CELAC, pentru perioada următoare.

Pe acest fond, voi susţine la Bruxelles cele trei obiective ale summitului: consolidarea dialogului politic, dezvoltarea legăturilor economice şi cooperarea extinsă. Pentru România, ca ţară de origine latină, dezvoltarea unui parteneriat biregional UE-America Latină şi Caraibe prezintă un interes deosebit. Participarea la programele de cooperare dintre aceste regiune, deschide noi oportunităţi pentru o colaborare mai strânsă cu statele latino-americane, inclusiv, sigur, în domeniul economic. Îmi exprim speranţa ca summitul din această săptămână va reprezenta un moment de referinţă pentru partaneriatul UE cu statele din America Latină şi Caraibe”, a mai spus Iohannis.