Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi dimineaţă, pe Aeroportul ”Henri Coandă”, înaintea plecării la reuniunea Consiliului European de Vară de la Bruxelles, că gestionarea fenomenului migraţiei reprezintă o provocare importantă pentru Uniunea Europeană.

Potrivit președintelui, agenda reuniunii include teme precum: migraţia, securitatea şi apărarea europeană, creşterea economică, competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă.

Va fi discutat şi procesul de renegociere a relaţiei dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Gestionarea fenomenului migraţiei reprezintă o provocare importantă pentru Uniunea Europeană. Legat de acest subiect, vor fi dezbătute propunerile Comisiei Europene prezentate în cursul lunii mai, inclusiv cele referitoare la relocarea intra-UE şi extra-UE a migranţilor. Sperăm să se poată ajunge la un compromis în ceea ce priveşte modalitatea de transpunere în plan concret a principiilor solidarităţii şi responsabilităţii partajate la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu, ţinându-se cont de realităţile economice şi sociale din toate statele membre”, a spus Iohannis.

În domeniul securităţii şi apărării, accentul în dezbateri va fi pus pe revizuirea Strategiei de Securitate a Uniunii Europene şi lupta împotriva terorismului, a adăugat șeful statului.

Vom face o evaluare a stadiului implementării măsurilor agreate în domeniul securităţii şi apărării la reuniunea informală a Consiliului European din 12 februarie 2015. Este de aşteptat, şi noi vom susţine acest lucru, ca Summitul să decidă lansarea procesului de revizuire a Strategiei Europene de Securitate”, a mai spus Iohannis.

El a precizat că va exista şi un schimb de opinii privind situaţia şi perspectivele economice ale UE.

Vom avea şi un schimb de opinii cu privire la situaţia şi perspectivele economice ale Uniunii Europene. Totodată, urmează să fie agreate Recomandările Specifice de Țară pentru toate statele membre, rezultate în urma derulării Semestrului European 2015. Vom aborda şi aspecte legate de Strategia privind piaţa unică digitală, propusă recent de Comisia Europeană”, a precizat Klaus Iohannis.

Potrivit președintelui, în cadrul reuniunii va fi prezentat raportul cu titlul „Finalizarea Uniunii economice şi monetare a Europei