Candidatul al ACL la alegerile prezidențiale, președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marți, la interviurile Europa FM, că, potrivit ultimelor sondaje comandate, diferența dintre el și Victor Ponta a scăzut “de la săptămână la săptămână”.

Chiar ieri am primit rezultatul unui sondaj. Arată că se consolidează poziţia mea, se slăbeşte poziţia prim-ministrului Ponta. Să nu ne imaginăm că vorbim de schimbări fundamentale, însă poziţia mea de peste 30% se consolidează pe zi ce trece. Diferenţa de 10% nu se mai confirmă. Diferenţa se apropie sensibil de 5%. Când am pornit în campania preelectorală, între noi a fost o diferenţă de 10% sau peste care, de la săptămână la săptămână, se diminuează“, a spus Iohannis.

Acesta a subliniat că, în campania electorală, va ținti tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, o categorie inactivă a electoratului.

Campania mea se îndreaptă către tineri, între 20 şi 40 de ani, aceştia sunt alegătorii pe care vreau să îi ating prin campanie. Sper să îi conving, este un grup-ţintă care a stat departe de alegeri. E păcat, pentru că ei sunt viitorul ţării şi ar fi bine să contribuie prin vot la desenarea viitorului lor. Acest public reprezintă undeva la 20% din electorat, dar a reprezentat foarte puţin din cei care au venit să voteze“, a completat liderul liberal.