Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național care prevede înființarea unui comitet național în domeniu, potrivit Agerpres.

Potrivit cererii de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, unele dintre dispozițiile Legii privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național sunt lipsite de previzibilitate și de claritate.

Prin acest act normativ se înființează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, ca structură de cooperare interinstituțională, fără personalitate juridică, între Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Guvern, al cărui obiectiv fundamental este acela de a contribui la salvgardarea stabilității financiare, prin consolidarea capacității sistemului financiar de a rezista șocurilor și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice.

Legea stipulează că pentru implementarea la nivel național a măsurilor necesare în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice, Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială emite recomandări adresate Guvernului, în vederea inițierii unor proiecte legislative, precum și recomandări și avertizări adresate BNR și ASF.

Șeful statului precizează că atât în sistemul normativ român, cât și în cel european recomandarea este un act care nu generează obligativitatea conformării față de aceasta. El subliniază că recomandările UE sunt acte fără caracter obligatoriu și, prin urmare, acestea nu urmează regimul juridic prevăzut de Constituție, iar pe cale de consecință implementarea acestora în dreptul intern trebuie să țină seama de reglementările interne, fără a li se acorda prioritate față de dreptul național.

În cererea de reexaminare se arată că, prin excepție de la această concepție, art. 4 alin. (2) din lege prevede însă obligativitatea pentru destinatarii recomandărilor și avertizărilor emise de Comitet de a adopta măsurile corespunzătoare, inclusiv emiterea de reglementări, în vederea respectării recomandărilor sau de a întreprinde acțiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizați. Totodată, potrivit aceluiași text, destinatarii trebuie să informeze Comitetul cu privire la măsurile adoptate sau să furnizeze o justificare corespunzătoare în cazul în care nu au adoptat astfel de măsuri.