Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea referitoare la pensiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României şi pe cea privind statutul funcţionarului public parlamentar, potrivit Mediafax.

Legea referitoare la pensiile diplomaţilor prevede ca membrii corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime de cel puţin 18 ani în Ministerul Afacerilor Externe, şi personalul cu funcţii de execuţie să se poată pensiona la cerere şi să beneficieze, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariul de bază brut lunar, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate.

De asemenea, legea prevede că diplomaţii care îndeplinesc toate condiţiile de vechime în MAE se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.

Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar, promulgată de preşedinte, prevede că funcţionarii publici parlamentari beneficiază de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani.