Preşedintele suspendat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, acuzat de trafic de influenţă, va fi judecat în arest la domiciliu, a decis definitiv, marţi, instanţa supremă, care a înlocuit astfel măsura arestului preventiv dispusă de Curtea de Apel Bucureşti.

În 9 aprilie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că preşedintele suspendat al CCIR, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată, pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat, la 11 aprilie, că este legală şi temeinică măsura arestului preventiv în cazul lui Vlasov.

Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care joi a decis definitiv ca preşedintele suspendat al CCIR să fie judecat în arest la domiciliu. Mihail Vlasov era în arest preventiv din 19 martie.