Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a declarat luni că acordul cu FMI este blocat întrucât Guvernul „nu şi-a îndeplinit angajamentele” şi, în plus, „a minţit” în 2014 spunând că are acordul pentru amânarea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze.

Şi de data aceasta, acordul cu FMI nu se finalizează cu o scrisoare de intenţie pentru că actualul Guvern nu şi-a îndeplinit angajamentele faţă de organismele internaţionale legat de reformele în companii şi nu s-au înţeles legat de calendarul de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze pentru personalul casnic. Aici Guvernul Ponta a minţit: anul trecut ne-a spus că are acord cu CE, că are acord privind amânarea calendarului de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze şi lucrul acesta ni l-au confirmat cei de la CE şi FMI, că Guvernul nu are o aprobare din partea CE„, a spus Ialomiţianu, citat de Mediafax.

El a precizat că în acest moment acordul cu FMI este blocat.

Sunt nişte puncte de vedere separate. FMI spune că actualul Guvern nu a făcut nimic vizavi de ceea ce s-a angajat, iar Guvernul ne spune că totul e roz. Suntem într-un impas şi pentru România e un lucru rău, pentru că se transmite un mesaj rău pentru creditorii externi, pe pieţele financiare„, a mai spus Ialomiţianu.