Președintele francez Francois Hollande a dat asigurări vineri că țara sa va face tot posibilul, cu mijloacele pe care le are la dispoziție pe teren, să obțină eliberarea persoanelor ținute ostatice încă de dimineață la hotelul Radisson din Bamako, capitala Mali, informează EFE.

Hollande le-a cerut totodată cetățenilor francezi ‘aflați în țări sensibile’ să-și ia toate măsurile de precauție și a insistat în mod special ca francezii din Mali să ia legătura cu ambasada țării lor pentru ca legația diplomatică să le asigure protecția, potrivit Agerpres.

Șeful statului francez a menționat că în hotelul din Bamako — unde câțiva presupuși jihadiști au luat ostatici 170 de clienți și angajați — există turiști și oameni de afaceri de diferite naționalități. Agenția de presă Reuters relatează că indivizii înarmați care au atacat hotelul de lux din Bamako s-au deplasat metodic în interiorul hotelului, etaj cu etaj, cameră cu cameră, ajungând până la etajul șapte al edificiului.

Circa 40 de jandarmi de elită francezi au plecat vineri spre Mali. Acești jandarmi, specializați în luări de ostatici, provin din Grupul de intervenție al jandarmeriei naționale (GIGN).

Pe de altă parte, compania aeriană Air France a anunțat că 12 angajați ai săi erau cazați în hotelul din Bamako, dar că aceștia sunt în prezent în siguranță. Ca măsură de precauție, zborurile Air France de vineri, dinspre și către Bamako, au fost anulate, a anunțat compania, citată de Reuters.