Guvernul va adopta marţi o ordonanţă simplă în baza căreia TVA pentru pâine va fi redusă la 9%, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI.

„Mâine (marţi n.n.) vom adopta o ordonanţă simplă şi imediat, sigur, ordonanţa de rectificare, prin care TVA pe tot lanţul producţiei de pâine va fi redus la 9%. Eventualul impact negativ asupra bugetului de stat, produs de această măsură la care am ţinut foarte mult şi de la care sperăm să aducă efecte pozitive, în primul rând în ceea ce priveşte combaterea evaziunii, dar şi încasări suplimentare şi eventualele scăderi de preţuri, este compensat de o creştere convenită la accizele pe alcool şi la bunuri de lux”, a precizat Ponta.

El a menţionat că măsura va intra în vigoare de la 1 septembrie.

De asemenea, premierul a precizat că se bazează pe un parteneriat între Guvern şi asociaţiile de producători.

„Eşecul acestui proiect, obţinut extrem de dificil – ca să fiu foarte diplomat în exprimare – eşecul acestui proiect, practic, va condamna în viitor extinderea unui asemenea sistem şi la alte domenii, la fel de importante, nu doar la pâine. Dacă vom avea succes şi se va dovedi că am gândit corect, că reducem evaziunea fiscală, că avem, practic, şi încasări mai bune, şi îi încurajăm pe producătorii corecţi, cei care emit facturi, cei care sunt fiscalizaţi, în mod sigur, succesul acestui proiect ne va ajuta să extindem un regim de TVA diferenţiat şi către alte categorii”, a precizat Victor Ponta.

Premierul a subliniat că măsura este obţinută cu acordul FMI, dar că reprezentanţii Fondului s-au arătat sceptici în ce priveşte efectele diminuării TVA la pâine.

El a estimat că impactul bugetar negativ pentru lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, urmare a diminuării TVA la pâine, ar putea fi de 100 de milioane de lei.

„În jur de 100 (de milioane de lei, n.n.), pentru că e vorba de septembrie, octombrie, noiembrie. TVA pentru decembrie se încasează deja în ianuarie. Deci, anual e calculat la 400 de milioane. Dacă e vorba de trei luni – septembrie, octombrie, noiembrie – TVA-ul din decembrie încasându-se în ianuarie, impactul negativ bugetar pe care l-am acoperit din alte surse este de aproximativ 100 de milioane de lei”, a explicat Victor Ponta.