Executivul va discuta în şedinţa de marţi eliminarea mai multor taxe fiscale şi parafiscale începând cu 1 iulie, informează un comunicat al Guvernului.

Premierul Victor Ponta a anunţat această măsură încă de vineri, când a precizat că impactul bugetar va fi minim, în schimb se va reduce birocraţia şi se vor crea facilităţi pentru contribuabili.

Când doamna ministru Ioana Petrescu a anunţat că poate veni în Guvern cu actele normative necesare pentru reducerea a aproximativ 70 taxe de fiscale şi parafiscale, toată lumea ne-a ironizat, a râs. Doamna ministru îmi confirmă că săptămâna viitoare poate să vină cu un set de 92 de taxe ce pot fi eliminate, imediat, de la 1 iulie, fără a avea un impact bugetar important, dar care vor reduce drastic birocraţia şi chinul la care fiecare contribuabil este supus”, a spus Ponta.

Ministerul Finanţelor a lansat miercuri în dezbatere publică două proiecte de acte normative a căror aplicare, coroborată cu alte acte din legislaţia secundară, vor conduce la eliminarea şi comasarea a 92 de taxe parafiscale şi tarife.

Ministerul Finanțelor a postat pe site proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal şi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife percepute pentru unele prestări de servicii.

În paralel cu promovarea celor două acte normative, vor fi elaborate şi aprobate o serie de ordine de ministru, astfel încât tot pachetul legislativ care vizează reducerea celor 92 de taxe nefiscale şi tarife să fie aplicat începând cu aceeaşi dată.

Pentru elaborarea pachetului legislativ care include cele două proiecte puse astăzi în dezbatere publică, MFP a avut consultări cu mai multe ministere şi instituţii, în cadrul cărora au fost analizate taxele şi tarifele cu caracter nefiscal.