Guvernul a avizat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, recalculareaa celor peste 200.000 de pensii, în urma deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013, au declarat surse oficiale citate de Mediafax.

Potrivit acestora, sumele calculate în plus vor fi achitate începând cu anul viitor.

La finalul şedinţei, Guvernul a transmis un comunicat în care anunţă că a fost adoptată şi o ordonanţă de urgenţă care reglementează, printre altele, indicii de corecţie pentru drepturile de pensie ale unor persoane care s-au pensionat, şi anume: 1,12 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 şi 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis între 1 ianuarie 2012 şi 22 ianuarie 2013.

Curtea Constituţională a decis, în 29 octombrie, că dispoziţiile art. III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale.