Prezenţa Fondului Monetar Internaţional în România suplineşte „totala incompetenţă a administraţiei guvernamentale” din ţară, în spatele căreia se ascunde falimentul partidelor politice, susţine Cozmin Guşă. Într-o intervenţie la Realitatea TV, consultantul politic a tras un semnal de alarmă asupra costurilor pe care le implică această „plasă de salvare” reprezentată de Fond.

„FMI, astăzi, este o organizaţie în criză, una desuetă, care încearcă să se reformeze pe spatele unor ţări care îi urmăresc programele după ce marea majoritate a ţărilor emergente, dacă vrem grupul BRICS, refuză să mai audă vreodată de FMI, având în vedere strategiile perdante din aceste ţări pe care FMI le-a implementat. România, pe de altă parte, ca să vorbim din punct de vedere geo-strategic, este într-un triunghi de presiune de tip imperialist, care e reprezentat de către SUA, Uniunea Europeană, respectiv Rusia sau lumea post sovietică. Fiecare cu influenţele sale. Din punct de vedere al alianţelor pe care România le are, latura cea mai puternică a acestui triunghi este cea reprezentată de presiunea SUA, care este personificată în strategiile macro-guvernamentale de către prezenţa FMI-ului, care azi stă să suplinească totala incompetenţă a administraţiei guvernamentale din România care, de fapt, ne arată falimentul partidelor politice care, în loc să promoveze profesionişti, au promovat, rând la rând, nepoţei, mătuşi, verişori, oameni incompetenţi care azi administrează România şi care, din criză de soluţii, lucruri pe care Băsescu, Ponta sau alţi susţinători ai acordului cu FMI nu vor să le amintească pentru că sunt generatorii lor, apelează la această plasă de salvare numită ‘FMI’, uitând să spună cât de mult ne costă această plasă de salvare cel puţin din două puncte de vedere: unul pragmatic, legat de plata unor dobânzi, şi unul mult mai pragmatic, legat de lipsa de soluţii româneşti, naţionale, pentru că FMI nu vine aici să implementeze soluţii naţionale, ci unele aplicabile oriunde în lume, care nu văd interesul naţional, ci văd interesul Fondului, care este o organizaţie compozită, dominată printr-un drept de veto de SUA, care sunt şi acţionarul majoritar al acestui FMI chiar dacă el e condus, prin convenţie, de câte un european, de fiecare dată. Şi am văzut calităţile acestor europeni, de la Christine Lagarde până la Dominique Strauss-Kahn. Dacă ne uităm la CV-ul celor care au fost acolo, ne dăm seama cât de şantajabili sau puţin profesionişti au fost, şi atunci românii pot să-şi închipuie cum au fost strategiile FMI implementate”, a spus consultantul politic Cozmin Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV, în emisiunea „Jocuri de putere”.

În opinia sa, FMI acţionează ca „un administrator judiciar incorect” al unei ţări aflate în insolvenţă.

Totodată, spune Guşă, alianţa cu FMI „omoară” soluţiile de tip românesc care ar putea să fie generate în ţară.