Fostul secretar american al Apărării Robert Gates critică vehement modul în care a fost condus războiul din Afganistan de către administraţia lui Barack Obama în memoriile sale, afirmând că preşedintele însuşi nu mai credea în propria politică, scrie presa americană, citată de Mediafax.

În memoriile sale intitulate „Duty: Memoirs of a Secretary at War”, care vor apărea la 14 ianuarie şi din care New York Times şi Washington Post au publicat extrase marţi, fostul şef al Pentagonului (2006-2011) în timpul preşedinţilor George W. Bush şi Barack Obama este foarte acid.

El descrie în special o reuniune din martie 2011 în cursul căreia preşedintele democrat pare să nu mai creadă în strategia pe care o decisese cu 18 luni înainte, trimiţând 30.000 de militari suplimentari şi îşi exprimă dubiile cu privire la capacităţile generalului David Petraeus, comandantul forţelor din Afganistan.

Eram acolo, mi-am spus: preşedintele nu mare are încredere în comandantul său (militar), nu îl poate suporta pe (preşedintele afgan Hamid) Karzai, nu crede în propria strategie şi nu consideră acest război ca fiind al său. Pentru el este vorba doar despre a se retrage„, scrie Gates, un republican care a acceptat să rămână la conducerea Pentagonului în timpul administraţiei lui Barack Obama.

El era „sceptic, dacă nu total convins, că (strategia sa) va eşua„, a adăugat el.

Refuzând să intre în polemică, administraţia a subliniat că preşedintele „îi este recunoscător lui Bob Gates pentru munca sa în calitate de secretar al Apărării„.

Robert Gates îşi recunoaşte greşelile, ca cea privind nerecomandarea unei echipe de comando la Abbottabad (Pakistan), în cele din urmă ordonată de Obama. Americanii credeau, fără să fie siguri, că Osama ben Laden se ascunde acolo.

A fost una dintre deciziile cele mai curajoase pe care le-am putut vedea vreodată la Casa Albă„, scrie Gates, care şi-a servit ţara în timpul a opt preşedinţi, sub diverse funcţii.