Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, și președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-au întâlnit duminică, la Chișinău, cu un grup de bloggeri și jurnaliști din Republica Moldova, transmite Unimedia.

Cei doi au anunţat că mişcările pe care le conduc au idei comune, fapt ce reprezintă un prim-pas întru consolidarea eşichierului de dreapta din România.

Întrebaţi despre cineva va fi viitorul candidat al noii structuri politice la funcţia de preşedinte, atât Ungureanu, cât şi Tomac au lăsat să se înţeleagă că fostul prim-ministru se va înscrie în cursa electorală.

Încercăm să facem dintr-un plural politic un singular. De mai mult timp avem aceleaşi gânduri. Avem un început de dialog care va continua şi va avea şi un sfârşit, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele noastre comune care sunt numeroase. Suprapunerile de program şi interes sunt remarcabile. Toţi ştim că unirea făcea putere şi arătăm că suntem perfect conştienţi de asta. Un început de dialog înseamnă o continuare de dialog, nu doar o întâlnire prietenească fără efect„, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

De cealaltă parte, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a menţionat că dialogul celor două forţe politică urmăreşte unificarea lor.

„Pentru că ne dorim să fim împreună, pentru că România are nevoie de o forţă de dreapta credibilă, convingătoare, care să ofere altceva românilor”, a afirmat acesta.

Întrebat dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi candidatul dreptei pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele Mişcării Populare, Eugen Tomac a spus: „Sigur că privim aşa: o viitoare structură politică să susţină un candidat cu cele mai mari şanse la prezidenţiale. Sunt convins că Mihai Răzvan Ungureanu va fi un mult mai bun preşedinte decât Victor Ponta sau Mircea Geoană„.