Ministrul de Finațe, Eugen teodorovici, a declarat vineri, într-o intervenție telefonică la B1 TV, că orice amânare a adoptării a Codului Fiscal ar avea consecințe grave, iar România va fi privată de creșterea economică pe care toți românii și-o doresc.

În tot acest timp de la trimiterea Codului Fiscal către președinte am avut discuții cu echipa domniei sale (n.r. Klaus Iohannis), am trimis toate datele pe care domnia sa le-a solicitat. Azi aam avut o ultimă încercare pentru a vedea dacă sunt chestiuni de explicat, dar din păcate nu s-a întâmplat”, a spus Teodorovici.

Acesta a mai precizat că orice întârziere a bugetului pe 2016 conduce la instabilitate, o temere în mediul de afaceri.

Este pentru prima oară când România poate profita de o astfel de poziție la nivel european (…) Toate aceste măsuri ale Codului Fiscal se vor face simțite începând cu 2016″, a mai spus Teodorovici.

Cheltuielile publice vor fi mult mai eficient realizate, a menționat Eugen Teodorovici, subliniind că acolo unde va fi posibil, cheltuielile nejustificate vor fi tăiate.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezent vineri la ceremonia de învestire a ministrului Transporturilor, la Cotroceni, l-a întrebat pe preşedintele Klaus Iohannis dacă promulgă Codul Fiscal, acesta răspunzând „Vedem mai târziu”.

Cei doi au avut un schimb de replici de câteva secunde în timp ce preşedintele îi saluta pe membrii Guvernului prezenţi la Cotroceni pentru depunerea jurământului de învestire în funcţia de ministru al Transporturilor de către Iulian Matache, fost secretar de stat în acelaşi minister.

În momentul când Iohannis a ajuns în dreptul lui Teodorovici, ministrul l-a întrebat: „Cum stăm cu Codul Fiscal? Îl promovaţi?”.

Preşedintele i-a răspuns scurt: „Vedem mai târziu”.