Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că i se pare „firesc” ca Valeriu Steriu să fie viitorul președinte al Uniunii în urma congresului din 26 martie, potrivit Agerpres.

Nicolicea a participat, alături de deputatul Valeriu Steriu, la ședința Biroului Politic Județean al UNPR Bistrița-Năsăud, organizată vineri la Bistrița.

„Domnul Steriu a fost desemnat de către noi, conducerea centrală, ca îndrumător, ca și comandant al acestei operațiuni numite alegerile locale. Desemnarea dânsului a fost făcută înainte de a se ști de demisia domnului Oprea și, prin urmare, încrederea pe care i-am acordat-o cu toții s-a datorat calităților pe care le are. Și, dacă a fost desemnat comandant al acestei operațiuni, propunerea de a fi președinte a fost aproape firească, în condițiile în care ne-a luat pe toți prin surprindere această demisie a domnului Oprea”, a afirmat Nicolicea.

Valeriu Steriu a ținut să precizeze că vizitele sale programate la mai multe filiale din țară nu au legătură cu campania pentru funcția de viitor președinte al UNPR, fiind stabilite de mai multă vreme, dar a recunoscut că UNPR este partidul pe care dorește să îl conducă.

„Scopul vizitelor mele a fost puțin prea amplu mutat spre partea de conferință națională. Sunt coordonatorul de campanie și vizitele acestea erau programate chiar înaintea demisiei domnului Oprea. (…) Nici nu am vorbit astăzi despre subiectul 26 martie. Am spus într-adevăr ieri, la Piatra Neamț, că analizez susținerea colegilor (…). E partidul pe care doresc într-adevăr să îl conduc”, a afirmat Steriu.