Emir Kusturica alături de formaţia sa „The No Smoking Orchestra” şi britanicii DragonForce vor cânta în 19 iulie, iar Rotfront în 21 iulie la Festivalul Peninsula, care va avea loc în 18 – 21 iulie, pe Valea Gârbăului, Cluj-Napoca.

19 iulie va fi ziua „Unza Unza” la Peninsula, creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său, Emir Kustirica, alături de formaţia sa „The No Smoking Orchestra” vor pune stăpânire pe Scena Mare a celui mai mare festival din România.

„Încă din primul an de înfiinţare trupa a demonstrat că, în ciuda intoleranţei şi a celor mai mari prejudecăţi, există o muzică fără antidot, care te seduce la dans, iar acest mesaj a ajuns deja în toate colţurile lumii, chiar dacă versurile sunt într-o limbă necunoscută”, se arată în comunicat.

Concertele anunţate la Festivalul Peninsula sunt, în 18 iulie, Kaiser Chiefs (UK), Paul Kalkbrenner (DE), Utah Jazz & Stamina MC (UK), Şuie Paparude (RO), în 19 iulie Emir Kusturica (SRB), DragonForce (UK), Benga (UK), Camo&Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society (IT), în 20 iulie Ska-P (ESP), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US), iar în 21 iulie Rotfront (DE), Ocho Macho (HU).

Festivalul Peninsula are loc între 18 şi 21 iulie în Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului. Biletele pot fi achiziţionate pe site-urile eventim.ro, eventim.hu şi eventim.de, precum şi în reţeaua Eventim.