Barometrul Global al Corupţiei, lansat marţi de Transparency International România, arată că unul din şapte români a oferit mită în sistemul medical, iar unul din 50 în sistemul de învăţământ.
“Sănătatea, justiţia, poliţia şi educaţia rămân cele mai mari consumatoare de mită din partea populaţiei.”, se arată într-un comunicat al TI România, citat de Agerpres. Pe de altă parte, datele aceluiaşi barometru relevă faptul că unuia din patru români i s-a cerut mită, în timp ce 71 de procente dintre aceştia au refuzat să o plătească.
Tendinţa pozitivă înregistrată de raport este, totuşi, că majoritatea cetăţenilor refuză să ofere mită, iar 60% dintre ei au declarat că sunt dispuşi să ia atitudine în nume propriu faţă de astfel de practici.
Datele demonstrează, printre altele, faptul că neregulile de la “Dimitrie Bolintineanu” nu reprezintă cazuri izolate, aşa cum au lăsat autorităţile să se înţeleagă, ci fenomenul este răspândit la nivelul întregii ţări, fiind la ora actuală scăpat de sub control. Problema – dincolo de evidentele implicaţii legale – este una de credibilitate.
În condiţiile în care sistemul de sănătate, sistemul de învăţământ ale cărui tare au fost din nou expuse în aceste zile, poliţia şi justiţia nu au încrederea cetăţenilor, situaţia se dezechilibrează din mai multe puncte de vedere.
Pe de o parte, măsurile implementate în sistemul de sănătate sunt ineficiente, introducerea coplăţii dovedindu-se inutilă. Exodul medicilor, serviciile de calitate îndoielnică şi practica la care face referire barometrul TI România au un efect cumulativ, conducând în cele din urmă la reorientarea populaţiei, cel mai probabil către sistemul privat de sănătate, în condiţiile în care unul dintre puţinele avantaje – costul scăzut al serviciilor – este anulat.
În cazul profesorilor, deşi învăţământul de stat are – cel puţin până la nivelul universitar – prioritate în opţiunile populaţiei, veniturile dascălilor nu reflectă această tendinţă. Lipsa de valorizare pozitivă a meseriei de profesor de către autorităţi provoacă reacţii similare în rândul cetăţenilor. Astfel, deşi în ţări precum Germania, de pildă, veniturile celor care lucrează în sistemul de învăţământ sunt, de asemenea, mai scăzute în comparaţie cu veniturile celor care activează în alte domenii, profesorii sunt respectaţi, iar meseria în sine se bucură de o reputaţie excelentă, ceea ce încurajează tinerii să se îndrepte către o astfel de carieră.
În condiţiile din România, orientarea absolvenţilor către o astfel de meserie este descurajată, standardele scad, iar credibilitatea dascălilor şi a sistemului, în general, are de suferit.
În ce priveşte poliţiştii, stereotipurile negative – printre care şi cel al poliţistului corupt, atât de răspândit – se suprapun realităţii, decredibilizând meseria în sine, decredibilizare care se adaugă la nemulţumirea legată de salarii, de programul dificil sau de condiţiile de muncă.
Situaţia este, în aceste domenii, rezultatul unui cumul de factori. Efectele – dincolo de cele resimţite la nivel individual, de reprezentantul fiecărei profesii – se observă la nivelul întregii societăţi şi este creat un cerc vicios.
Devine aşadar normal să credem că orice rang înalt vine la pachet cu o serie de compromisuri, iar într-o astfel de ecuaţie pornim de la presupunerea că necunoscuta este chiar mita.
Prin urmare, nu este surprinzător că numărul persoanelor care votează scade, la fel ca şi încrederea în politicieni. Nu avem încredere unii în alţii, în reprezentanţii statului, în autorităţi. Nici în cei pe care, teoretic, i-am ales pentru că pe de o parte nu ne-au îndeplinit aşteptările, iar pe de altă parte, când societatea permite astfel de manevre care pot propulsa pe oricine în diverse funcţii, nu mai avem încredere că noi am fost cei care i-am ales.
