Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis miercuri ca fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, să fie judecat în arest la domiciliu în dosarul Microsoft.

Decizia ICCJ este definitvă.

Instanța a respins o contestație a DNA și a menținut o decizie din 7 aprilie prin care lui Gheorghe Ștefan i s-a admis o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Gheorghe Ștefan se află în arest din 29 octombrie 2014.

El a fost trimis în judecată pe 23 martie, alături de fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, pentru fapte de corupție în dosarul Microsoft.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.