Președintele PMP, Elena Udrea, a fost citată cu mandat la DNA. Ea a fost ridicată astăzi de acasă de către procurorii DNA și urmează să fie audiată în dosarul Microsoft.

Anunțul a fost făcut astăzi, de Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.

În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi „cu mandat”) de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda”, a scris Udrea.