Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat pentru 16 septembrie dezbaterile în dosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de retrocedări ilegale de terenuri. La termenul de marți al procesului, mai mulți avocați au cerut amânarea dosarului pe motiv că nu au luat la cunoștință de obiecțiunile ridicate de DNA față de raportul de expertiză.

Expertiza efectuată de expertul desemnat de către instanță scrie că eu și toți cei acuzați nu am retrocedat și nu am vândut nici un metru pătrat din domeniul public al statului, așa cum acuză DNA, care îmi pune un prejudiciu de 80 milioane de euro„, a declarat Radu Mazăre, citat de Agerpres.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

Celelalte persoane trimise în judecată de DNA în acest dosar sunt funcționari din Primăria Constanța, funcționari în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța (OCPI), mandatari, notari publici, moștenitori ai persoanelor îndreptățite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care și Cristian Borcea), interpuși cumpărători de terenuri și un evaluator agreat de Primăria Constanța, acuzați de procurori de săvârșirea de infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau de complicitate sau instigare la aceste infracțiuni.