Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că proiectul de buget pe 2015 va fi finalizat până vineri, precizând că acesta ar putea fi aprobat în jurul datei de 19 decembrie.

Vineri vom avea bugetul definitivat. Va fi liber până marţi, când vin Comisia Europeană şi FMI. De pe 2 până pe 10 vom pune în dezbatere acest buget şi, probabil, pe 10 decembrie, când va pleca Comisia, vom intra cu el în Parlament şi în dezbatere. Mi-aş dori foarte mult ca până la finalul sesiunii să îl finalizăm, adică undeva pe 19 decembrie cred că ne-am putea încadra cu aprobarea bugetului„, a spus Vâlcov.

El a precizat că prioritare vor fi investiţiile din fonduri europene şi că se iau în calcul unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA.

„Ne gândim la unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală, dar până vineri nu le pot spune. Premierul le va comunica. Putem să ne gândim inclusiv la reducerea TVA. (…) În urma negocierilor şi discuţiilor pe care le vom avea cu FMI, e posibil la anumite produse, dar e posibil să ne gândim şi la general„, a mai spus Vâlcov.