Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, joi, la Craiova, că, de când s-a format USL, PC a încercat să fie factorul de echilibru între PSD şi PNL şi speră ca această Uniunea să reziste cel puţin până în 2016.

De când s-a format USL, Partidul Conservator încearcă să fie factorul de echilibru între partidele mai mari în acest moment – PSD şi PNL(…) Eu sper ca USL să reziste şi să-şi ducă până la capăt cel puţin acest mandat până în 2016 şi prin toate acţiunile pe care eu le întreprind încerc că fac lucrurile acestea – să menţin, atâta cât pot eu, din punctul de vedere al Partidului Conservator. Sunt convins că şi domnul Antonescu şi domnul Ponta îşi doresc acelaşi lucru şi dincolo de dorinţa noastră este un angajament pe care l-am luat în faţa oamenilor şi oamenii nu ne vor ierta dacă USL se va destrăma fără să ducem la bun sfârşit promisiunile pe care le-am avut şi, până la urmă, programul de guvernare. Dacă vom reuşi să îndeplinim aceste lucruri cred că nimeni nu se va supăra dacă se va destrăma USL. Dar acum, dincolo de dorinţa noastră, cred că este o necesitate pentru ţară”, a spus Constantin, într-o conferinţă de presă, la Craiova, unde a participat la Conferinţa de alegeri a Filialei Judeţene Dolj a PC.

El a mai afirmat că, dacă la alegerile din 2016, PC va candida tot pe liste comune ale USL, cu siguranţă va avea mai multe locuri decât a avut în 2012. Din 2020, conservatorii vor avea, însă, liste proprii de candidaţi, a mai spus Daniel Constantin.

În legătură cu alegerile europarlamentare, Daniel Constantin a declarat că PC, PSD şi PNL trebuie să găsească cele mai bune căi pentru a nu avea o campanie electorală agresivă, “ci o campanie constructivă, o dezbatere de idei care să ajungă la cetăţeni şi aceştia să aleagă în funcţie de acele idei şi nu de conflictele care, din păcate, sunt obişnuite pentru campaniile anilor precedenți”.