Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis joi președintelui Klaus Iohannis că va repeta solicitarea de emitere a decretelor de numire a Liei Olguța Vasilescu în funcția de ministru al dezvoltării și a lui Mircea Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor, conform Agerpres.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a precizat la Digi24 că propunerile pentru ministerele Dezvoltării Regionale și Transporturilor vor fi trimise din nou la Cotroceni. „Vom stărui în nominalizările făcute și președintele va fi obligat în final să accepte”, declară Toni Greblă.

Declarațiile lui Dăncilă și a lui Greblă vin după ce președintele Klaus Iohannis i-a trimis joi premierului două scrisori în care prezintă motivele pentru care au fost respinse propunerile de numire în funcții ale Liei Olguța Vasilescu, Ilan Laufer și Mircea Drăghici.

În cazul Olguței Vasilescu, președintele precizează că aceasta „nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor”. Propunerea lui Ilan Laufer nu întrunește „condițiile prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului.”