Dan Șova a anunțat marți, într-o conferință de presă, că demisionează din funcția de ministru al Transporturilor, după patru luni de mandat. Acesta va deveni șeful de campanie al PSD pentru alegerile prezidențiale.

Demisionez pentru a mă afla în prima linie a bătăliei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Aceste alegeri sunt esenţiale pentru cum va arăta România în următorii 10 ani. Voi face tot ce pot pentru a aduce la Cotroceni un om tânăr, un camarad. Fac parte din generaţia de politicieni tineri care au curajul să se opună până la capăt lui Traian Băsescu. Cel mai important obiectiv este ca un candidat al PSD să câştige alegerile prezidenţiale. L-am informat pe premier, nu pot să mă aflu în acelaşi timp, în fruntea unui minister foarte dificl şi în avangarda unei campanii prezidenţiale. Mă voi dedica total acestul obiectiv fundamental: câştigarea alegerilor prezidneţiale. N-aş fi plecat de la Transporturi dacă nu am fi avut campanie electorală pentru nimic în lume. Nu mă interesează să merg la Justiţie. Dacă lucrurile vor merge bine, e posibil să mă vedeţi din nou în Guvern începând din toamnă”, a declarat Șova.

Acesta a fost numit în luna martie ministru al Transporturilor după ieşirea PNL de la guvernare şi a condus anterior Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.