Dacia lansează miercuri pe piața românească noul Duster, model care a fost prezentat pe 19 septembrie la salonul auto de la Frankfurt (Germania).

Noul model Duster este versiunea restilizată a SUV-ului (vehicul sport utilitar) lansat de Dacia în 2010, și are un exterior mai modern și un interior schimbat semnificativ.La interior, noul model are tapițerii noi și o nouă planșă de bord, în timp ce la exterior afișează un stil ce accentuează trăsăturile de robustețe care au asigurat succesul primei variante.

Noua Dacia Duster aduce mai multe echipamente la același preț, printre care Dacia MEDIA NAV, regulator-limitator de viteză, asistență la parcarea cu spatele și sistem de control al traiectoriei (ASR-ESP) disponibil în serie.

Potrivit Dacia, peste 400.000 de clienți Dacia conduc azi un Duster, ceea ce este remarcabil într-un interval de numai trei ani. Clienții au apreciat mașina pentru designul său, pentru calitățile sale 4×4 și pentru prețul său.În România, Duster este al treilea cel mai vândut model de automobil în 2013, după Dacia Logan și Dacia Sandero.