Consiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară să facă verificări în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite „decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important„, decizia fiind luată în urma votului de marţi din plenul CSM, informează Mediafax.

Membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii au admis astfel cererea formulată de judecătorul Horaţius Dumbravă.

Acesta a declarat, înaintea şedinţei plenului CSM, că dacă afirmaţiile preşedintelui sunt adevărate, era necesar ca acesta să anunţe DNA, nu să vorbească la o televiziune.

Am sesizat plenul CSM să se gândească asupra oportunităţii de a solicita Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind declaraţiile preşedintelui României. Eu nu am indicat niciun procuror. Domnul preşedinte a indicat un procuror. Oricum, mie mi se par jalnice afirmaţiile la final de mandat, dar, mă rog, haideţi să vedem ce va face Inspecţia Judiciară. De ce spun jalnice, pentru că să ameninţi un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, era necesar să fi anunţat DNA şi nu să fi venit la televizor să fi spus ceea ce a spus. Haideţi să vedem ce va spune şi plenul CSM„, a spus Horaţius Dumbravă, conform sursei citate.

Judecătorul Horaţius Dumbravă arăta în 10 septembrie, după ce a cerut CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, că în măsura în care afirmaţiile preşedintelui se dovedesc a fi reale, se impune fie sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în ce priveşte presupuşii procurori care au acţionat la comanda unui ziarist, fie declanşarea cercetării disciplinare faţă de aceşti procurori.

În caz contrar, arăta membrul CSM în sesizare, Inspecţia Judiciară trebuie să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenţei justiţiei, a sistemului de justiţie reprezentat de parchete şi procurori, prin Ministerul Public.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu „l-a protejat” şi care „l-a înfrânt” pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să „îngenuncheze” acest sistem.

Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit „un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”.

Preşedintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declaraţiile sale înseamnă şi Justiţia.