Premierul Victor Ponta a anunţat că îl va coopta în echipa sa pe Cristian Botan, tânărul doctorand de 25 ani care a lansat anul acesta un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului.

El a precizat că totul a pornit de la o scrisoare deschisă pe care acest tânăr i-a transmis-o la începutul lunii octombrie şi din care rezulta că angajările „de la stat” se fac de mult prea multe ori fără ca românii să ştie ce posturi sunt scoase la concurs şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a le putea ocupa, dar şi criteriile care stau la baza deciziei propriu-zise de angajare.

„Cristian Botan nu doar că a pus degetul pe una din rănile sistemului, dar a pus la punct şi o soluţie menită să contribuie la vindecarea sa: o platformă online care aduce transparenţa în acest domeniu! Am anunţat pe blog, ieri, această numire, fără să am cea mai mică intenţie de a politiza în vreun fel demersul. Am văzut prin presă că deja s-a format şi o bursă a zvonurilor, dar şi intervenţii politice destul de inoportune. Personal, intenţionam ca acest anunţ să fie îndreptat pentru lumea online, cea din care a venit Cristian şi căreia i se adresează! Către tinerii care, la fel ca şi Cristian, vor să producă o schimbare în realităţile sistemului românesc”, susţine Ponta.