Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, într-un interviu pentru RFI, că ideea refacerii Uniunii Social-Liberale reprezintă doar un truc politic, o “mistificare”, o manevră a lui Victor Ponta.

Evident că este vorba despre o mistificare din câteva motive. Mai întâi că USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între PSD și PNL. Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu, care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte PNL într-o asemenea alianţă”, a spus Antonescu.

El a adăugat că USL, care “a adunat în jurul ei atâta speranţă şi atâta susţinere electorală a fost un proiect, nu a fost o formă prin care domnul Ponta şi PSD-ul să-şi mascheze încă o dată identitatea”.

A fost un proiect de anvergură, un proiect pentru societatea românească pe o durată mai lungă şi care era bazat pe ideea de înnoire şi însănătoşire a vieţii politice. El a eşuat pentru că, aşa cum aş formula sintetic, nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe PSD, aşa cum îl ştim de 20 de ani, ci, din păcate, PSD l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă, vreodată, domnul Ponta a dorit altceva.Prin această manevră, domnul Ponta ne arată un lucru uimitor: cum un om politic, la doi paşi de preşedinţia României, şi un partid care este de departe cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine organizat din Romania, şi anume PSD-ul, au în continuare o preocupare în a se ascunde după formule care să se numeasca oricum altfel. Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani”, a mai spus Antonescu.

Referitor la campania electorală, el a declarat că aceasta a fost “de departe cea mai slabă – a avut nivelul cel mai scăzut”.

Inclusiv în cele două întalniri între finalişti – nu s-a spus şi nu s-a întamplat nimic. După părerea mea, acesta e încă un semn de boală, de boală profundă a spaţiului politic românesc”, a mai spus fostul lider liberal.