Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni dimineață, că proiectul de lege privind amnistierea a generat cel mai mare scandal dintre el şi premierul Victor Ponta.

Ştiţi că cel mai mare scandal dintre mine și Ponta a fost cel pentru Legea amnistiei. Au fost multe scandaluri, dar cel mai mare a fost cel în care eu şi Ponta am început să ne facem unul pe altul mincinos. De minţit a minţit Ponta, dar nu am zis. El a minţit cu legea amnistiei. Ponta a fost pus într-o situație imposibilă”, a spus Crin Antonescu, în emisiunea „Evenimentul Zilei”, de pe B1 TV.

Legea a fost susținută inițial de către PSD și respinsă vehement de către PNL,dar până la urmă şi liderii social-democraţi au renunţat să mai sprijine acest proiect de lege, motivând prin faptul că nu este contextul politic favorabil.

Crin Antonescu a mai adăugat că în cazul Vosganian sau Chiţoiu a fost vorba de cercetare penală, iar imunitatea nu ar trebui să funcţioneze ca în aceste două situaţii.

Eu cred că imunitatea nu ar trebui să funcţioneze ca în cazul Vosganian. În cazul Chiţoiu sau Vosganian nu a fost vorba de arestare, ci de cercetare penală. Eu aş scoate această imunitate în cazul cercetărilor penale”, a conchis liderul PNL.