Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte al PSD, consideră că Victor Ponta ar trebui să candideze la alegerile prezidențiale, pentru că are cele mai mari șanse de a câștiga această funcție. Ea a declarat vineri, într-o conferință de presă, că foarte mulți membri ai PSD îi cer acest lucru președintelui social democrat.

Cred că în noul context politic este evident că partidul nostru va trebui să aibă candidat la prezidențiale. Așa cum arată sondajele, Victor Ponta pare — și sunt convinsă că este — un candidat care poate câștiga alegerile prezidențiale chiar din turul I. Din acest punct de vedere, nu vă ascund că sunt foarte mulți membri de partid care îl îndeamnă și îi cer președintelui nostru de partid și premierului să candideze”, a declarat Corina Crețu.

Europarlamentarul PSD, aflat în fruntea noii liste de candidați, a spus că deocamdată nu s-a luat o decizie în privința candidatului la prezidențiale, dar că aceasta va fi luată imediat după alegerile europarlamentare.

Corina Crețu a mai spus că Victor Ponta este “omul cotat cu cele mai multe șanse” la președinție, dar că, pe de altă parte, “avem o guvernare foarte bună, dânsul arată că este un prim ministru foarte bun și ar fi păcat să se piardă această guvernare care are rezultate foarte bune”.