Rezultatele creşterii economice şi măsurile luate de Guvern încep să aibă implicaţii directe pentru viaţa de zi cu zi a românilor, iar măsuri precum ieftinirea pâinii, creşterea veniturilor şi deblocarea fondurilor europene contribuie la îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor, apreciază europarlamentarul social-democrat Corina Creţu.

„Efectele creşterii economice încep să fie resimţite de către cetăţenii români. Prognoza de creştere de peste 2% pentru anul acesta şi măsurile luate de guvern aduc tot mai multe veşti bune pentru români. Deciziile Executivului au avut implicaţii directe pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor. Una dintre aceste măsuri este ieftinirea pâinii, ca urmare a reducerii TVA. Efectul a fost unul imediat asupra preţului, urmând ca pe viitor să fie redusă evaziunea din acest sector. Totodată, multor români le-au crescut veniturile. Prin reîntregirea salariilor bugetarilor, creşterea salariului minim la 800 de lei şi majorarea punctului de pensie cu 4 procente s-a făcut un prim pas pentru asigurarea unui nivel de trai decent. De asemenea, de la anul vor fi indexate din nou salariile şi pensiile cu rata inflaţiei. Deblocarea fondurilor europene a fost încă un succes al actualei guvernări. S-a obţinut totodată încă un an pentru absorbţia fondurilor aferente perioadei 2007-2013, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 2,2 miliarde euro pentru firmele din România. Numărul firmelor a cunoscut o creştere considerabilă, ajungând în 2013 la cifra de 714.000”, a argumentat Corina Creţu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Potrivit acesteia, spre deosebire de cei de la PDL, care alături de familia popularilor europeni au tăiat salarii şi pensii, Guvernul USL a reuşit să repare „nedreptăţile pe care democrat-liberalii le-au întreprins”.