Social-democratii se pregătesc să-şi aleagă noua conducere a partidului. Marile bătălii între liderii PSD se vor da pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Patru din cele opt funcţii de vicepreşedinţi regionali sunt deja adjudecate pe fondul jocurilor de culise deja perfectate de beneficiari. Clujeanul Ioan Rus este susţinut de toate filialele care compun regiunea Transilvania de Nord-Vest. Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, nu are rival pentru o funcţie similară la nivelul zonei Bucureşti-Ilfov. Nici edilul ieşean Gheorghe Nechita nu are emoţii, este singurul candidat pentru regiunea Nord-Est. Pentru Centru, nu şi-a depus candidatura decât actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa.

Bătălia dură se dă pe cele patru funcţii de vice-regionali rămase. Cum aceştia sunt aleşi doar de delegaţii regiunilor din care provin, voturile filialelor care nu vor avea candidaţi la aceste funcţii vor face diferenţa. Cu vicepreşedinţia regiunii de Sud-Est în vizor, vrânceanul Marian Oprişan reeditează competiţia cu dobrogeanul Nicuşor Constantinescu după ce i-a suflat şefia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene. În cursă a intrat şi primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, dar voturile filialelor Brăila, Galaţi şi Tulcea vor fi cele care vor conta mai ales că gălăţeanul Dan Nica şi brăileanul Gheorghe Bunea Stancu se vor vicepreşedinţi naţionali.

Pentru regiunea Sud, şi-au depus candidatura preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi omologul său de Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Jocurile vor fi făcute de oamenii argeşeanului Constantin Niculescu, şi el candidat pe lista naţională.

Pentru regiunea Vest se vor duela preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi liderul PSD Caraş–Severin, Ion Mocioalcă.