Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice va fi preluată de Bogdan Dobrin, după ce Lucian Dan Vlădescu şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ANRMAP.

Lucian Dan Vlădescu a declarat luni, pentru Agerpres, că şi-a prezentat demisia încă din 13 iunie, „din motive personale”, fără vreo legătură cu Ordonanţa de urgenţă 77/2012, criticată în presă, dar că a convenit cu premierul să rămână la şefia ANRMAP până la întoarcerea acestuia din turneul asiatic, efectuat în perioada 26 iunie – 3 iulie.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, pe 4 iulie, îndoiala în legătură cu faptul că prea multă libertate la achiziţii pentru companiile şi societăţile naţionale ar fi o idee bună, dar a adăugat că majorarea sumelor până la care autorităţile publice pot încheia contracte în mod direct, fără licitaţii, a fost negociată şi acceptată de Comisia Europeană, fiind agreată şi de Guvern.