Reprezentanții Comisiei Europene consideră că România trebuie să aibă o abordare „foarte precaută” în identificarea partenerilor privați și a modelelor de parteneriat în cazul parteneriatului public privat, considerând că evaluările privind posibilitatea recuperării investiției au o acuratețe redusă, în special pentru infrastructura rutieră.

Potrivit Mediafax, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a întâlnit joi, la sediul Comisiei Europene, cu Johannes Hahn, comisar pentru politică regională și vicepreședinte CE, unde s-au discutat solicitările României privind nevoile imediate și pe termen lung în domeniul dezvoltării infrastructurii de transport, absorbția fondurilor structurale și ridicarea presuspendării Programului Operațional Sectorial Transport (POS-T).

„În ceea ce privește dezvoltarea proiectelor de autostrăzi prin parteneriat public privat (PPP), reprezentantul Comisiei a sugerat ca România să aibă o abordare foarte precaută în identificarea partenerilor privați și modelelor de parteneriat. Datorită faptului că perioada de rambursare depășește 10 ani, în opinia Comisiei evaluările privind posibilitatea recuperării investiției au o acuratețe redusă, în special pentru proiectele de infrastructură rutieră. A fost amintită situația Portugaliei, ca exemplu al nereușitei acestui gen de proiecte”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Autoritățile au anunțat până în prezent că intenționează să deruleze mai multe proiecte prin PPP, care ar permite atragerea de fonduri private pentru susținerea investițiilor.

Premierul Victor Ponta afirma, la finele lunii ianuarie, că autostrăzile București-Brașov și Pitești-Craiova, reactoarele 3 și 4 de la centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, centrala de la Tarnița, Podul Măcin și canalul Siret-Bărăgan au fost incluse pe lista proiectelor de investiții considerate drept prioritare, toate acestea fiind gândite spre a fi realizate în parteneriat public-privat.

La rândul lui, Relu Fenechiu spunea, în urmă cu o lună că atât el, cât și ministrul Șova își propun să construiască autostrăzi, manifestându-și speranța că măcar unul dintre cei doi miniștri va avea succes.

La întâlnirea de joi, comisarul european a mai spus că există riscul ca orice restructurare majoră în managementul fondurilor europene să compromită eforturile pozitive întreprinse până acum de autoritățile române.

Ministrul Transporturilor a avut joi și o întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Europene, Siim Kallas, comisar de transport.

„Partea română a solicitat includerea secțiunii feroviare București-Craiova în coridorul Dunărea, care urmează să fie definit prin viitorul regulament CEF (Connecting Europe Facility – Mecanismul Conectarea Europei). În actuala conjunctură financiară și în acest moment al negocierilor pe marginea proiectului de regulament, Comisia s-a arătat reticentă. Solicitarea României va fi însă evaluată la nivel tehnic în perspectiva continuării negocierilor. Cei doi demnitari au discutat pe larg perspectivele de modernizare a portului Constanța, actuala structură a proprietății acestuia și, în special, necesitatea îmbunătățirii conexiunilor acestuia cu restul rețelei europene de transport, astfel încât Constanța să devină cel mai important centru logistic de transport multimodal la Marea Neagră. Proiectul portului Constanța fiind puternic susținut de către Comisie”, se mai arată în comunicatul ministerului Transporturilor.