Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în China, a semnat cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei un memorandum pentru începerea analizelor tehnice premergătoare liniei feroviare de mare viteză spre Constanţa via Bucureşti şi modernizării inelului feroviar Bucureşti. Analizele tehnice vor fi efectuate gratuit de către partea chineză, relatează Mediafax.

Documentul nu face vreo referire la modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României.

Luni, vicepremierul Liviu Dragnea l-a rugat pe omologul său chinez, Zhang Gaoli, să intervină la Comisia Naţională pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei pentru urgentarea semnării acordului de construcţie a liniei feroviare de mare viteză spre Constanţa, precum şi de modernizare a altor reţele feroviare.

Cei doi oficiali s-au întâlnit, luni, la Beijing, şi printre subiectele de interes comun abordate s-au aflat şi realizarea a trei proiecte importante, respectiv linia feroviară de mare viteză spre Constanţa via Bucureşti, modernizarea inelului feroviar al Bucureştiului, precum şi modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României, respectiv graniţa cu Republica Moldova, de graniţa cu Bulgaria, la Ruse.

El a adăugat că, la scurt timp după întrevederea cu Zhang Gaoli, a primit semnale că omologul său chinez a vorbit cu factorii de decizie ai Comisiei şi că marţi se va încerca finalizarea discuţiilor şi semnarea acordului.

În luna noiembrie, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a anunţat că România vrea să atragă investitori chinezi în mai multe proiecte de transport, prioritară fiind realizarea unei linii feroviare de mare viteză de la graniţa cu Ungaria până la Constanţa, prin Bucureşti, având un cost estimat de 11 miliarde euro.