Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat luni că proiectul colaborării dintre PDL şi IRL a fost pregătit ca un parteneriat al dreptei româneşti, iar un proiect pentru România este necesar, deoarece este nevoie de “consolidarea statului de drept şi de politici care să ducă la apărarea intereselor celor care produc în România astăzi”.

Încă de la înfiinţarea IRL, după ce am fost excluşi din PNL, noi am militat pentru unificarea dreptei sub steagul european al PPE şi, de asemenea, în jurul unui proiect pentru România. Singurul partid care astăzi este capabil să susţină cele două cerinţe ale noastre este PDL. Şi nu este o întâmplare că ne aflăm în momentul de faţă aici la masă”, a afirmat Chiliman.

Acesta a precizat că a acceptat să facă parte din echipa PDL, deoarece partidul condus de Vasile Blaga are un proiect pentru România, “proiect pentru care avem o viziune comună”.

Chiliman a subliniat că “unificarea dreptei presupune şi trecerea în planul trei, patru a lucrurilor care pot, eventual, să dezbine”.

Noi ne bucurăm că există în momentul de faţă aceste discuţii, contacte, între PDL şi PNL. Şi sperăm că, după congresul clarificator al PNL, la care să se ia deciziile corecte, sperăm ca cele două partide să meargă împreună mai departe sub aceeaşi siglă, pentru că e nevoie de o singură formaţiune puternică de dreapta în România”, a mai spus Andrei Chiliman.

În Protocolul de Colaborare Politică semnat între PDL şi IRL se arată, printre altele, că “Partidul Democrat Liberal şi Iniţiativa România Liberală vor acţiona împreună pentru unificarea dreptei româneşti într-o singură formaţiune politică afiliată Partidului Popular European”.

De asemenea, în document se mai precizează că PDL şi IRL vor promova un proiect de reconstrucţie a societăţii româneşti, bazat pe cei doi stâlpi de rezistenţă ai dreptei tradiţionale: statul de drept şi capitalismul.

Totodată, Institutul de Studii Populare şi Iniţiativa România Liberală vor constitui grupuri de lucru comune pentru elaborarea programului de guvernare a României, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare.