Deputatul Cezar Preda a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Buzău, că scenariul “Traian Băsescu-premier e o marotă a PSD”, iar în momentul în care noul PNL va forma o majoritate în Parlament, Cătălin Predoiu va fi numit premier.

Au lansat un scenariu odios, nesimţit, că Iohannis îl va pune premier pe Traian Băsescu. Şi Traian Băsescu şi Victor Ponta au intrat în cartea de istorie. În momentul în care vom avea majoritatea, Cătăin Predoiu va fi prim-ministru”, a spus Cezar Preda, citat de Agerpres.

Deputatul de Buzău a adăugat că dacă Traian Băsescu va reveni în politică în PMP, va trebui să o ia de la capăt cu acest partid.

“Înţeleg de la Traian Băsescu că dacă va reintra în politică va merge la PMP şi îl va curăţa acest partiduleţ de toţi corupţii şi de toţi oamenii care au imaginea pătată, dar trebuie să o ia de la capăt, căci nu va mai rămâne nimic”, a mai spus Preda.

El consideră că Victor Ponta ar trebuie să plece din postul de prim-ministru pentru modul defectuos în care s-au desfăşurat alegerile în străinătate.

PSD are majoritate, să-şi pună alt premier. Dar Victor Ponta trebuie să plece, căci a jignit zeci de mii de români, a jignit românii care au luat bătaie şi au fost tăvăliţi pe jos pentru simplul fapt că doreau să voteze”, a adăugat Cezar Preda.