Curtea Constituțională a României (CCR) a confirmat vineri, cu unanimitate, rezultatele la alegerile prezidențiale și a validat alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte.

La ora 12,00, este programată ceremonia de validare, în cadrul căreia ar urma să îi fie înmânat preşedintelui ales un exemplar din hotărârea CCR.

Biroul Electoral Central (BEC) a transmis joi procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din 16 noiembrie pentru alegerea preşedintelui României. Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform procesului-verbal întocmit de BEC.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 11.719.344, dintre care 10.042.721 au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 1.569.668 au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 106.955 cu urna mobilă.

Din totalul voturilor, 11.553.152 au fost valabil exprimate, iar 166.111 au fost nule.

Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente a fost de 18.280.994.