Vânătorii, pădurarii şi jandarmii, însoţiţi de câini, au reluat, joi, acţiunea de căutare a ursului care a ucis un om în zona localităţii Moroieni, autorităţile avertizându-i în continuare pe localnici să nu se îndepărteze de case până când animalul nu va fi prins, întrucât este extrem de periculos.

Acţiunea a fost suspendată pe timpul nopţii, fiind reluată joi dimineaţă, când zeci de pădurari, vânători şi jandarmi au plecat în căutarea ursului, care urmează să fie împuşcat. În paralel cu acţiunea de căutare, poliţiştii şi jandarmii patrulează prin localitate, avertizându-i pe oameni asupra pericolului.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.

Incidentul a avut loc într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii, la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului, în perimetrul respectiv fiind instituită carantina în urma incidentelor de la sfârşitul săptămânii trecute.

Şeful Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Danil Zepişi, declara că bărbatul ucis de urs atacase animalul cu o cange, care a fost găsită la faţa locului, alături de mai multe capcane pentru urşi care erau amplasate de-a lungul gardului grădinii în care s-a produs incidentul.

 „Este cert că bărbatul ucis atacase ursul cu o cange care a fost găsită la locul incidentului. De asemenea, de-a lungul grădinii bărbatului erau amplasate mai multe laţuri. Este clar că a fost o luptă între victimă şi animal, care era prins într-un laţ şi s-a zbătut până când l-a rupt” , a spus şeful Poliţiei Dâmboviţa.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că este inadmisibil că asociaţia care administrează fondul de vânătoare din Dâmboviţa nu a mobilizat toate efectivele în urma incidentului de sâmbătă, spunând că aceasta avea obligaţia să asigure protecţia oamenilor şi că ar putea rămâne fără aviz.

Plumb a mai spus că a semnat, marţi, un ordin de derogare prin care se aprobă împuşcarea a 335 de urşi în acest an pe fondurile de vânătoare din ţară. Cota stabilită este similară celei de anul trecut, care nu a fost însă atinsă, fiind împuşcaţi cu circa 130 de urşi mai puţin. Ministrul a mai spus că numărul urşilor la nivel naţional este estimat la 6.000.