Europarlamentatul PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele PNL, Crin Antonescu, în loc să răspundă atacurilor preşedintelui Traian Băsescu, anunţă că ”va fi mai rău ca el”.

Antonescu nu ştie cum să fie mai asemănător cu Băsescu! În loc să răspundă atacurilor preşedintelui, în loc să ia apărarea scăderii CAS – măsură atacată de Băsescu -, în loc să anunţe cum va schimba el total modelul de politician impus de Băsescu, Crin Antonescu anunţă că va fi mai rău ca el. Este absolut dezamăgitor cum liberalii lui Antonescu aleg ca nu cumva să-l supere pe Băsescu, atacând, în schimb, tot PSD, care a fost un partener loial şi nu le-a greşit cu nimic”, a declarat Cătălin Ivan, conform Agerpres.

Reacția europarlamentarului social-democrat a venit în contextul în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, duminică, de la Ploieşti, premierului Victor Ponta mesajul: “Ai să-l regreţi pe Băsescu“. Antonescu a completat că, dacă va ajunge preşedintele ţării, nu va face pacturi de coabitare, iar actualul prim-ministru nu va mai face parte din Guvern.

O să îl regreţi dintr-un singur motiv, acela că eu, dacă ajung preşedinte, nu fac pact de coabitare, pentru că mie îmi ajunge Constituţia, îmi ajung legile ţării şi îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung preşedinte. Nu am nevoie de coabitări, de baroni, nu am nevoie de Ghiţă”, a afirmat Antonescu, la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare.