Comisia pentru cultură din Camera Deputaților a dat marți raport de respingere la propunerea legislativă privind publicitatea la medicamente, act normativ pentru care președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea articolului 17 din Legea 148/2000 privind publicitatea, precum și modificarea Legii audiovizualului în sensul interzicerii publicității pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune.

„Comisia pentru sănătate a adoptat raport de respingere. Noi am amânat pentru că am propus o amendare a legii, în sensul de a aduce în acord proiectul cu directiva la care face trimitere și președintele României”, a precizat deputatul UDMR Marton Arpad, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură, înainte de exprimarea votului.

Consiliul Legislativ și Guvernul au dat un punct de vedere negativ pe acest proiect.

Președintele Klaus Iohannis a cerut în ianuarie reexaminarea legii de către Parlament. „Este de observat că actuala formă a Legii audiovizualului este corelată cu regimul juridic al publicității pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat în Directiva 2001/83/CE și în Legea nr. 95/2006, în sensul că sunt interzise doar comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale disponibile numai pe bază de prescripție medicală”, se arată în cererea de reexaminare.