Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, cu un număr de 274 voturi pro şi 55 contra.

În ceea ce privește votul, aceasta a fost secret, cu bile.

Referitor la cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, deputaţii nu au reuşit să se pronunţe prin vot asupra acesteia, pe data de 27 octombrie.

De asemenea, şedinţa de plen a fot suspendată din lipsă de cvorum, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, precizând că erau prezenţi doar 152 de parlamentari.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă.

Acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.